In vizor

Un sibian a vrut să mituiască un polițist cu 1000 de euro ca să scape de un dosar penal

La data de 17.12.2025, lucrătorii de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au realizat prinderea in flagrant a unei persoane, fără calitate specială, imediat după ce a remis suma de 1000 de euro, cu titlu de mită, unui polițist.

Acțiunea a fost desfășurată ca urmare a denunțului unui polițist, înregistrat la Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, care a considerat că autorul va reitera oferta de mită cu ocazia unei audieri.

Din cercetările efectuate s-au reținut următoarele:

În fapt, în data de 17.12.2025, în intervalul orar 13:30 – 16:20, autorul, cu ocazia audierii în calitate de suspect privind săvârșirea la data de 09.08.2025 a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, pentru a-l determina pe polițistul care avea în cercetare dosarul penal să nu își îndeplinească corespunzător îndatoririle sale de serviciu și să conducă cercetările într-o manieră de natură a nu atrage răspunderea sa penală, iar, pe viitor să nu se sesizeze din oficiu pentru fapte similare, i-a promis acestuia că îi va plăti o sumă de bani sau că îi va remite bunuri (un vițel). Pe parcursul zilei, autorul a remis organului de poliție suma de 1000 de euro cu titlu de mită, ocazie cu care a fost realizată activitatea de prindere în flagrant.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, fiind dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, urmând ca astăzi să fie pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa și a se decide cu privire la măsurile ce vor fi luate în continuare.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și a lucrătorilor de poliție din cadrul Direcției Operațiuni Speciale – Serviciul Operațiuni Speciale Sibiu – Brigada Operațiuni Speciale Sibiu.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.