In vizor

Pești morți descoperiți pe Râul Avrig

Primăria Orașului Avrig a fost sesizată miercuri după-amiază de mai mulți cetățeni cu privire la apariția unor pești morți care pluteau pe Râul Avrig.

Poliția Locală s-a deplasat imediat la fața locului, iar după primele verificări au fost anunțați reprezentanții Apelor Române. În zonă intervin în prezent echipaje ale Poliției, ale Gărzii de Mediu și ale Apelor Române, care desfășoară verificări pentru a stabili cauzele fenomenului.

„Considerăm prioritară protejarea mediului și a sănătății publice. De aceea, Primăria Orașului Avrig va urmări desfășurarea anchetei și va sprijini instituțiile abilitate pentru clarificarea situației”, a declarat Lidia Bădilă, purtător de cuvânt al Primăriei Avrig.

Rezultatele investigațiilor urmează să fie comunicate în perioada următoare.