
Primăria Municipiului Sibiu anunță că mai este un pas până la finalizarea a două investiții majore la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”: reabilitarea fațadelor clădirii istorice și amenajarea unor spații moderne pentru un laborator inteligent (Smart Lab).
Lucrările de reabilitare a fațadelor imobilului construit în 1899 sunt executate în proporție de aproximativ 85%. În prezent, se zugrăvește fațada orientată spre strada General Magheru, urmnd ca lucrările să treacă la fațada sălii de sport și zona intrării profesorilor, potrivit anunțului făcut pe pagina de Facebook a Primăriei Sibiu.
Consolidare și recompartimentare, pentru Smart Lab
În paralel, amenajarea celor două spații dedicate Smart Lab-ului este aproape finalizată. Proiectul a inclus lucrări de consolidare, recompartimentare și refacere a finisajelor interioare. Dotarea cu echipamente digitale moderne va fi realizată de colegiu printr-un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile.
Aceste investiții vizează atât conservarea patrimoniului arhitectural din Sibiu, cât și modernizarea procesului educațional, prin integrarea tehnologiilor digitale adaptate cerințelor actuale din învățământ.