Din oras

Viorel Hizo, Cetățean de Onoare al Sibiului

În prezența consilierilor locali, a familiei, a persoanelor dragi și a oamenilor din fotbalul sibian, dar și cel național, primarul Astrid Fodor i-a înmânat lui Viorel Hizo cheia orașului.

Emoționat, domnul Hizo a înscris un gând în Cartea de Onoare a Sibiului care rezumă dragostea sa pentru orașul în care s-a născut și și -a început cariera:
„Pentru mine, Sibiul este acasă. Este locul în care m-am născut. Am crescut aici. Oriunde m-au dus pașii carierei, Sibiul a rămas punctul meu de echilibru.”

„Trecând în revistă performanțele obținute de dl Hizo și rezultatele sale frumoase, este evident de ce este atât de apreciat ca profesionist.

Dar văzând astăzi atâtea persoane care l-au înconjurat și au vorbit cu multă căldură despre domnul Hizo, mi-am dat seama că, pe lângă un bun profesionist, este și un om iubit și apreciat cu sinceritate.

Felicitări domnului Hizo pentru obținerea acestui titlu din partea Sibiului, care îl așază între personalitățile orașului, acolo unde îi este locul.

Felicitări pentru o viață întreagă dedicată sportului, pentru pasiunea cu care s-a implicat în acest sport și pentru standardele înalte pe care le-a atins în pregătirea sportivilor și echipelor pe care le-a antrenat”, a spus primarul Astrid Fodor.