Specialiștii Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au prezentat marți, pe pagina de Facebook a instituției, portretul Affrei de Salzburg, soția fostului primar sibian Thomas Altemberger (secolul XV) , reconstituit cu ajutorul inteligenței artificiale, după descoperirea unei piese metalice decorative de pe un sicriu din Catedrala Evanghelică din Sibiu.
‘Faceți cunoștință cu Affra de Salzburg (Altemberger)! Cercetările arheologice din Catedrala Parohială Evanghelică din Sibiu au scos la lumină o piesă rară pe care se regăsește bustul unei femei nobiliare cu inscripția AFFRA – fiind posibil vorba despre soția lui Thomas Altemberger – același Altemberger care a dat numele Casei Altemberger – Muzeul de Istorie al Sibiului. Astăzi, piesa a intrat în patrimoniul Muzeului Național Brukenthal. Inspirat de această descoperire, colegul nostru Răzvan Malanca a realizat o randare AI – o încercare de ‘naturalizare’ a portretului Affrei’, se menționează în anunțul publicat de reprezentanții muzeului sibian.
Sediul Muzeului de Istorie din Sibiu, care face parte din Muzeul Național Brukenthal, se află în Casa Altemberger, după numele primului său proprietar, fostul primar sas.
Clădirea a fost cumpărată în anul 1545 de magistratura orașului, devenind sediul Primăriei pentru 400 de ani (până în 1948). Cele zece unități arhitectonice, la care se adaugă turnul de apărare, structurează împreună unul dintre cele mai impresionante ansambluri de arhitectură gotică civilă din România și chiar din Europa de Sud Est; cea mai veche parte o constituie turnul-locuință, construcția acestuia fiind inițiată la sfârșitul secolului al XIII-lea, potrivit site-ului Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.
Thomas Altemberger, născut la Sibiu într-o familie de patricieni medievali sași, a fost primar al orașului între anii 1471-1490, în perioada domniei regelui ungar Matei Corvin.
